Fole è canti
Ind'ista pagine si truvarà uni pochi di e fole è di i canti cunnisciuti in lu rughjone, è ancu in la Corsica sana à dilla franca. Infatti, Marignana ùn hè propiu un paese di cantadori (a paghjella in particulare, ùn ci hè mai vissuta, hè listessa ind'ì l'altri paesi di u rughjone, par altru), è ne risulta chì a maiò parte di i canti sò canti sacri è dunque diffusi assai.
In quant'à e fole, ùn saranu trascritte quì sottu cà quelle ch'anu lasciatu un pruverbiu par iste loche.
1) e fole
1 - Hè finitu u tempu chì Marta filava | ||
2 - I Pristaticci |
1 - Diu vi
salvi Regina
![]() |
||
2 -
Cantu à a Madonna (Sunate campane corse)
![]() |
||
3 - Aiò ! Fratelli |
3) Canzunelle, puesie è canti cunnisciuti
1 - U Ninni Nanna (A Nanna d'Aitone) | ||
2 - Neve | ||
3 -
O Matté di la Surella
![]() |
||
4 -
A Nanna di u Cuscione
![]() |
||
5 -
Barretta Misgia
![]() |
||
6 -
A Predica di a Rustaghja
![]() |
||
4) Canzunelle o impruvizazione pupulare
1 - Piccula impruvizazione par
l'alizzione di u merri di u 1995
![]() ![]() |
||
2 - U
Thermomètre (alizzione)
![]() |
||
1-l'usu cummunu vole "Berta". Da tandu, cumu spiigà issu "Marta"? Forse chì s'hè fatta l'apartura abituale in lu rughjone : "È>A", è chì datu ch'ellu ùn esiste "Barta" da nome, hè mutatu in "Marta"... | ||
2-pridicà e lode : vantà i meriti è e qualità
4-sò : forma lucale di "ciò" |
C’era una volta , in tempu di i Rumani, indì l’Antichità, una vichjarella chì stava à Roma è ch’ùn piantava à pridicà e lode2 di Nirone, l’impiratore crudele di quella epica, cunnisciutu pà e so malfatte in quantità è ch’elli ne avianu tutti u sbelu3. Ma à a ritrosa di u parè ginerale è di sò4 ch’ellu cummandava u sennu5, e prighere di a vichjarella piuvianu senza stancià par issa rubaccia di Nirone. “Ch’ellu campi st’omu quì, o Signore, fate ch’ellu campi cent’anni è più !” a vichjarella ripitia sempre. È fà è fà, veni vinendu quellu scilleratu di Nirone avia intesu parlà, par sente dì, di 'ssa vichjarella strana. « Comu ?! Si ne vurrà ride di mè, quessa ? U più ch’e aghju fattu opara in la me vita, hè quand’e' aghju tombu un ischiavu6 d’un colpu unvece7 di mettelu à u suppliziu… O tantu saraghju po divintatu troppu tennaru ? » Nirone briunò in lu palazzu. D'infatti, c’era da esse in collara : mentre ch’ellu s’aduprava à fassi mal vulè da tutti quanti dipoi sempre, quessa paria ch’ella u tinissi daveru! Face chì pigliò è andede à truvalla, a vichjarella. Marta si chjamava. « Allora ! Chì sò ‘sse fole ! ‘Ce8 chì saristi sempre prighendumi u bè ! » « Iè, o Nirò, v’hanu dettu u veru. Anghji9 ghjornu, vi facciu una prighera. » Marta li disse. «È cumu hè chì tù mi teni ? Chì vene chì tù mi voli bè ? » li rispose Nirone, bellu cà stunatu. “Ah, tenevi po, ùn vi tengu micca, manc’appena. Ma eiu ne aghju cunnisciutu impiratori. Aghju cunnisciutu à vostru missialu10. Ci arricava a paura. Un pocu di bonu quessu sì ! Dopu hè vinutu vostru babbu : niente cà u so nome ci dava u siscu ! Oramai ci sete voi : dopu u babbu è u babbone, u figliolu, ed hè sempre peghju ! Allora mi dicu ch’ellu hè megliu chì vo ci stiate voi, chì sì o nò à sapè quellu chì vinarà dopu cum’ellu sarà… » A l’avia detta franca è chjara, Marta. À Nirone li piacia : a so riputazione era salva, ùn era turnatu mullaccone cum’ellu a cridia. Ma si primurava quantunque Nirone di sò4 ch’ella avaria dettu a ghjente s’ella u vidia cusì cuntente11. Tandu fece neciu di piglià aria è li cummandò : « Allora quessa hè bella ! Ùn basta chì tù 'nsulti à mè è à babbu, ma in più ci ne hè ancu par missiavu !... Ma dimmi ghjà, sai filà ? » Nirone mughjò. « Sicura ch’e sò filà… » Marta rispundì cù u tremulu in la voce. « Allora hai da filà una corda trè ghjorni è trè notte !… E nuttate sane, senza rispiru. Ma attente : dov'esse12 bella è sicura13 a corda ! È avà, fà filendu ‘ssa corda chì mi ne voltu da quì à trè ghjorni, senz’altru ! » « Ò Vergine ! Povar’à mè ! Cumu mai mi riisciarà bè ?» Marta pinsò, acciaccata da u pinseri. È l’omi di Nirone l’inguantonu, a messenu davant’à u tilaghju è a 'nvitonu à cumincià a so faccenda subite subite. È a tinta si messe à filà è à filà tant’è più… È a vardianavanu14 i sbirri di Nirone. Era vaitata14 a tosa, ùn la li facia à arreghjesi mancu una siconda par rifiatà. Fatta fine, à u capu di trè ghjorni è trè notte, è doma da tanti i sforzi, e mani aggrancate, a tusarella ci surtia è a faccenda andava à tarmine15. Tandu ne ghjunse Nirone. « Allora à chì ne semu ? Issa corda, sarà compia ? » li dumandò. « Ié, ié, hè bella cà compia o Nirò... Minà16. » Marta li disse insignenduli u risultatu di u so straziu. Benchì fiacca, a vichjarella trimava da a paura. « Ebbè, spergu ch’ella sia bella soda13 a to corda ùn irrompe17 micca. Parchì tutti i palazzi chì tù pudarè cigne cù ‘ssa corda saranu toi ! Eccu par ringraziatti d’esse stata onesta cù mecu è d’avè palesu u to parè malgratu a paura. Cusì sia !» Nirone disse. « Quessa po allora !! Ùn la m’aspittava micca ! Par piacè o Nirò, lacatemi puru filà torna un suppulellu ! » Marta prigò. Si sintia u sullevu18 in la so voce. « Ahù ! Manc’à pinsalla ! HÈ FINITU U TEMPU CHÌ MARTA FILAVA !» È cusì lasciò u so dettu.
|
3-un isbelu : "sbelu"
cù un -i- eufonicu, messu par addulcisce a prununcia. Fraquente in lu
rughjone. 5-u sennu : u ghjudiziu |
6-un ischiavu : "schiavu", da vede 3 | 7-unvece : forma lucale di "invece" | |
8-'ce chì : cuntrazzione orale di "si dice chì" | ||
10-missialu : forma chì si pò sente par "missiavu" | 9-anghji : forma lucale di "ogni" chì si sente suvente, cum'è "agni" | |
11-cuntente : forma lucale di "cuntentu" | ||
12-dove : forma lucale di "deve"
|
13-soda : solida
|
|
14-vardianà, vaità : forme lucale di "guardianà" è "guaità" | ||
16-minà : forma lucale di "mirà" : "fidiate, videte"
|
||
15-andava à cumpienda : esse par compie, tuccà u so tarmine | ||
17-irrompe : rompe, cù un -ir- eufonicu, da vede 3 |
||
|
||
18-sullevu : quand'ellu si sente megliu omu, "sulaghjamentu" | ||
|
Rimarca : ci hè una virsione più longa chì face intarvene à San Martinu, è chì si compie bè pà u pastore. |
|
1- cuntente : forma lucale di "cuntentu" 2- sguasgi : forma lucale di "quasi". |
C’era una volta un pastore, bellu cuntente1 è pien d'orgogliu chì s’avia francu sguasgi2 tutta l’invirnata tinendusi tutte e so pecure. A si cantichjulava, si vantava à più pudè. Si ne ridia di 'ssu mese di marzu ch’ùn la l’avia mancu fatta à arricalli i malanni cumè di solitu3. Chì di regula, di u mese di marzu si ne fidava omu pocu pocu : « Mmarzu, cù le to sette barrette, da a mane à la sera, ne cambii sei è sette ! » Cusì dicia u dettu pupulare. Face chì Marzu pigliò ombra di a furtuna di u picuraghju, tantu più chì 'ssu sfacciatu ùn la facia finita à sbaccunà è à schirzallu :
« Marzu, catarzu, figliolu d’un bugnone, facciu l’agnelli tamant'è muntoni, u brocciu tamant'è spurtoni » Infine ch’à Marzu li vinia a stizza, era bellu più cà ch'ellu ùn ne pudia suppurtà. È pà u so ultimu ghjornu lampò a timpesta a più putente, a più forte, a più tarribule chì si pudia immaginà. Acqua à subissu, ventu da tutte e parte, neve, bufeghja4 pagna pagna ch’ùn si sarianu mancu visti i so propii pedi, tonu è lusine5 senza risparu. Compiu ch’ellu fù quellu sprifondu6, spuntò u sole è iscì u pastore da sott’à u so pilone, è tandu subitu ebb'ecculu chì partia à cuntà e so bestie : ùn ne mancava manc’una ! Alegru quantu mai, u pastore cuntinuava à stuzzicà à Marzu è à fà a sbaccata. Di 'sse scaccanate ne era sempre più techju Marzu, avia i bisci6 oramai chì avà era altru cà troppu. Ma li vinia pocu u tempu, pocu ci mancava ch’ella fussi compia a ghjurnata, è à momenti avia da scalà Aprile. Tandu à Aprile li fece sta dumanda par pruvà à ottene calchì ghjornu in soprappiù :
« Aprile gintile, u me fratellu, prestamine dui cù unu ch’e' ne aghju, ch’e' fia pente u falsu picaraghju »
U mese d’aprile ùn pudia ricusà ‘ssa dumanda di so fratellu, ma vulia tene u so prima7 ghjornu quantunque. Face chì u sole firmede altu è caldu a ghjurnata sana. Si cridia salvu u picuraghju. Ma i dui ghjorni dopu, basta ! L’ultima timpesta saria parsa un agnillucciu mansu attaccat'à questa ! Piuvia è ne falava da fà un mare, e saittate pichjavanu in tarra inghjalocu8, un fretu murtale ingutuppò tutti i circondi è u nivaghjone vistì piane è monti à mantellu. Falava l’aria à pezzi, sguasgi trannicava9 a tarra è paria chì nulla pudessi mai scappà à quellu sprifondu! Eppuru, torna l’era andata bè à u pastore, è a fece franca. Ma sta volta cun ellu, c’era una pecura sola è a so mandria fù tutta spiantata. È cusì fù punitu d’esse statu cusì arditu. Da tandu, sò chjamati I PRISTATICCI ‘ssi ghjorni quì, è ‘ce10 ch’accorre à sfidassi di i prima7 ghjorni d’aprile, chì suvente volta marzu !
|
3- u solitu (so-litu) : l'abitudine. |
4- a bufeghja : in altre loche "a nebbia", "a fumaccia". |
||
6- micidiu : timpesta forte forte chì spianta è si porta tuttu. | 5- e lusine (lu-sine) : in altre loche "l'accendite". | |
7- forma lucale di "primu". "prima" hè invarievule in lu rughjone. | ||
9- trannicà : forma lucale di "trinnicà" | 8- inghjalocu : una di e forme lucale di "ognilocu". Ci hè dinò "ugnulocu", "anghjilocu". | |
10- 'ce chì : cuntrazzione di "si dice chì" |
|
||
Cantu riligiosu criatu in Italia da Francesco de Geronimo versu u 1675. Sceltu da innu naziunale corsu durante una cunsulta tinutasi in Corti u 30 di ghjinnaghju di u 1735, postu chì tandu hè pruclamata l'indipindenza di a Corsica è ch'ella hè piazzata a Corsica sott'à a prutizzione di a Vergine Maria. Ci saria statu un cambiamentu ind'ì l'ultima stanza in lingua corsa : "nemici nostri" saria statu messu invece di "nemici vostri", ma sicondu u storicu Paul Silvani, ista mudificazione era dighjà stata fatta innanzu in lu testu talianu. |
Diu vi salvi Regina, |
A ligenda vole ch'ellu fussi criatu stu cantu da un pastore niulincu, Salvadore Costa, in la cappella San Marcu in Corscia, u 25 d'aprile di u 1720 . A virsione sana conta 7 strofe. |
Ecculu cantatu pà a messa di a Santa Maria, u 15 d'aostu di u 1997, in la ghjesgia di Marignana:
|
|
||
Cantu scrittu da Munsignore Casanova. |
Sunate campane corse,
|
|
* : isse parolle ùn currispondenu micca à a virsione originale, ma u più vene cantatu cusì in Marignana u cantu. | ||
Eccu un arrigistramentu di stu cantu durante a messa di u 27 di lugliu di u
2008 in ghjesgia di Marignana.
|
|
||
Aiò ! Fratelli camminemu tutti
inseme (ripigliu) Tù Signore sè la luce è sè la gloria
|
||
3) Canzunelle, puesie è canti cunnisciuti
|
||
Eccu una
nanna cunnisciuta assai scritta da Dumenicantone Versini, dettu Maistrale, versu l'anni
1920-1930.
|
Stu bambinellu
|
|
|
||
Puesia scritta da Ghjacumu Santu Versini, ch'era stututore, publicata ind'ì A Cispra, di marzu di u 1914 senza l’ultima stanza ch'hè stata aghjustata dopu ind'ì l’antulugia di Matteiu Ceccaldi in lu 1973, è ind'ì quella di Ghjacintu Yvia-Croce in lu 1987, incù l'aiutu d'anziani allevi di Ghjacumu Santu Versini. L'insignava à i so sculari, face chì parechji a cunniscianu à mente ancu bellu più tardi. |
I grataghji fulighjinosi
|
|
|
||
Eccu una
ballata cunnisciuta inghjalocu in Corsica. A cunnosce sempre a ghjente, ma
forse micca sana sana.
|
O Matté di la surella, Or chì tardi,
o Cecc'Antò ?
O Dumè, lu me cucinu,
|
|
|
||
A nanna di
u Cuscione hè cunnisciuta in tutta a Corsica, di sicuru micca sempre sana
sana. Ci hè da nutà chì a virsione originale hè scritta ind'un parlatu pumuntincu, induva -ll- si prununcia di manera spiziale : à i ghjorni d'oghje si scrive -dd- (beddu, baddata,...) ma ùn currisponde micca esattamente à ciò chì si sente è ci hè statu parechje scritture par istu sonu. Citemu -dh- (Munsignore della Foata) ch'era sicuramente a scrittura a più chì si sumigliava à a rialità, ma corse dinó a scrittura -dr-. Face ch'in parechji lochi, ancu puru in Cismonte è in le parte di u Pumonte ind'ellu si dice -ll- (bellu, ballata,...), e parsone a ricitanu cù -dr- : zitedra, nannaredra,... Altri unvece facenu l'adattamentu da par elli è a dicenu in lu so parlatu, cumè sta virsione quì. Quantunque si vede gunnedru : simpliciamente a parolla gunnellu ùn esiste micca (o più ?) in lu rughjone, dunque hè stata lasciata tal'è quale.
|
In li monti di Cuscione |
|
|
||
Eccu un'altra canzunella assai cunnisciuta in tutta a Corsica. |
Barretta misgia bella incalfata |
|
|
||
Puesia giocosa scritta da Munsignore della Foata, ma sparta assai à bocca in tempu d'una volta, è sempre cunnisciuta à pezzi in li paesi. Ùn si tratta micca di mettela quì sana sana. |
Simone u cioncu |
|
4) Canzunelle o impruvizazione pupulare
|
||
U Thermomètre hè una canzunella lucale, fatta à l'occasione d'un'alizzione. Hè stata cumposta da Dumenicu Sandri. |
U thermomètre hè un
istrumentu ch’hè vindutu è guarantitu, |
|